Un turist din Mamaia a fost taxat și pentru gheața din pahar. Pe lângă prețurile exorbitante și condițiile jalnice din hoteluri, cei care își fac vacanța în Mamaia au parte acum de noi taxe. Trași la răspundere, hotelierii ridică din umeri și dau vina tot pe turiști.
În timp ce turiștii sunt taxați pentru gheața din pahare, hotelierii spun că Mamaia nu e scumpă, ci doar nu este suficient promovată.
Mulți spun că problemele reale au început din pandemie, însă principalul argument al turiștilor pentru care evită Mamaia este, aproape la unison, unul singur: lipsa de respect și bătaia de joc la care sunt supuși de cei care fac „turism”.
Corina Matei, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO Constanța, acuză că situația în care se află Mamaia este cauzată de lipsa de promovare în străinătate, nicidecum prețurile imense sau condițiile jalnice din hoteluri.
În weekendul acesta, rețelele sociale au fost împânzite de fotografii cu bonuri fiscale de la un bar din Mamaia care a luat bani clienților inclusiv pentru gheața din pahar.
Aproximativ 120.000 turisti îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc, cifre în creştere, în această perioadă, spune Corina Martin, preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa.
Ea susține că nu sunt turiştii „de vină” pentru scăderea rezervărilor în România, nici preţul şezlongurilor ori tarifele pe noaptea de cazare, ci bugetele de promovare ale Turciei, Greciei şi Bulgariei, de 30-40-50 milioane de euro, comparativ cu ”zero euro promovare cheltuiţi de România”.
„Peste toate aceste efecte, s-au adăugat, nefericit şi iresponsabil, lipsa oricărei campanii de promovare a destinaţiilor româneşti (vinovaţi – ministerul şi aministraţiile locale de pe litoral), precum şi decizii de consilii locale care au alungat turiştii către alte staţiuni şi destinaţii, în loc să îi atragă (taxe nejustificat de mari pentru parcare, de exemplu, cum a fost cazul la Constanţa).”, a precizat Corina Matei.
„Tarifele pentru şezlong chiar acestea sunt şi le găsiţi pe 90% din plajele României. Desigur, puteţi alege un şezlong la 70 – 100 lei, pe o plajă exclusivistă, cu mai multe facilităţi şi sunteţi liber să alegeţi ce vă place – şi aşa trebuie să fie. (…) O rugăminte, totusi – nu mai loviţi în afacerile româneşti care vând şi promovează produs românesc. În cazul nostru, în industria turismului – noi vindem şi promovăm chiar imaginea României”, a declarat Corina Matei.